În noul său roman, "Unu Plus Sase", Mara Popescu Vasilca ne așează în față două tipologii de personaje, dintru început, din două familii care se deosebesc prin situația socială, mod de viață, concepții și idealuri. Familia lui Ștefan, un absolvent de liceu care încă nu a cunoscut viața în profunzimile ei, și Sanda, o fată crescută cu toate binefacerile unei familii care i-a oferit totul până la vârsta de 20 de ani. Și care-și trăiește viața după propriile principii, fără prea multe probleme de conștiință. Întâlnindu-se întâmplător, fata preia inițiativa și-l invită acasă, șocându-l pe băiatul timid aflat în perioada formării identității și cu bună creștere, care e confruntat pentru prima oară cu o situație de asemenea natură.
Viața, îndeobște, este alcătuită din dureri și bucurii. Mai întâi, îi pune la încercare pe Ștefan și soția lui, Angela, printr-un diagnostic pus greșit și încurcarea dosarelor medicale, ceea ce-i conștientizează pe cei doi și-i face să-și schimbe viața radical. Ajunși în fața Casei Domnului, ei împărtășesc preotului durerea lor iar acesta le recomandă schimbarea vieții, post, cumpătare și multă rugăciune.
Ciudat cum, oamenii îl descoperă pe Dumnezeu, mai cu seamă în ceasuri de cumpănă, tânărul cuplu, dezorientat de verdictul doctorului cu privire la starea de sănătate a Angelei, se trezește în fața unei biserici, intră încrezători și are loc un moment fascinant când Ștefan aude toaca bătând de vecernie. Atunci a simțit că Dumnezeu le răspunde, că fiecare bătaie în lemnul toacei, e un cui bătut în carnea lui Isus Cristos. Și are loc aici o revelație, care le va schimba cursul destinului. Și toate temerile celor doi se risipesc, scăldate în lacrimile izvorâte instantaneu.
După un timp în care cei doi, schimbați și transfigurați de prezența lui Dumnezeu în viața lor, atunci când se duc din nou la medic, descoperă că totul a fost o mare încercare la care i-a supus Dumnezeu, pentru a-L descoperi și conștientiza prezența Lui în viața lor.
Vestea că Angela nu este bolnavă și nu a fost vreodată, vine o dată cu altă veste și mai grozavă: în curând vor avea un copil, prilej de mari emoții și fericire pentru cei doi îndrăgostiți.
Și tocmai când urma să se bucure de noua lor demnitate de părinți, intervine între ei un duh rău și se îndepărtează unul de celălalt, fără să știe anume de ce. Doar din închipuire. Practic, e vorba de noua formă de dorință de libertate, pe care o simte Angela, față de soțul ei.
Le informazioni nella sezione "Riassunto" possono far riferimento a edizioni diverse di questo titolo.
Mara Popescu-Vasilca este o scriitoare canadiana de origine romana care publica carti despre femei si pentru femei contemporane. Mara locuieste in Montreal, Quebec, si este casatorita cu George Vasilca.
Le informazioni nella sezione "Su questo libro" possono far riferimento a edizioni diverse di questo titolo.
Da: PBShop.store US, Wood Dale, IL, U.S.A.
PAP. Condizione: New. New Book. Shipped from UK. THIS BOOK IS PRINTED ON DEMAND. Established seller since 2000. Codice articolo L0-9798224662913
Quantitŕ: Piů di 20 disponibili
Da: PBShop.store UK, Fairford, GLOS, Regno Unito
PAP. Condizione: New. New Book. Delivered from our UK warehouse in 4 to 14 business days. THIS BOOK IS PRINTED ON DEMAND. Established seller since 2000. Codice articolo L0-9798224662913
Quantitŕ: Piů di 20 disponibili
Da: Ria Christie Collections, Uxbridge, Regno Unito
Condizione: New. In. Codice articolo ria9798224662913_new
Quantitŕ: Piů di 20 disponibili
Da: preigu, Osnabrück, Germania
Taschenbuch. Condizione: Neu. Unu Plus Sase | Mara Popescu-Vasilca | Taschenbuch | The Blue Collection | Rumänisch | 2024 | GEORGE VASILCA | EAN 9798224662913 | Verantwortliche Person für die EU: Libri GmbH, Europaallee 1, 36244 Bad Hersfeld, gpsr[at]libri[dot]de | Anbieter: preigu Print on Demand. Codice articolo 128610718
Quantitŕ: 5 disponibili